AGORA: Aproape 50% dintre chișinăuienii deciși și-ar putea da votul pentru Ion Ceban

Un sondaj prezentat cu nouă zile înainte de alegeri arată că, din totalul chișinăuienilor deciși, 46,6% l-ar vota pe socialistul Ion Ceban, la șefia capitalei. A doua opțiune a locuitorilor din oraș este liderul PPDA, Andrei Năstase, care ar urma să fie votat de 31,1%. Datele au fost colectat de Asociația Sociologilor și Demografilor. Un sondaj organizat de aceeași asociație, acum o lună, arăta o diferență de 5% între Ceban și Năstase, procent care a crescut între timp, transmite Agora.md

Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri, chișinăuienii ar opta pentru socialistul Ion Ceban, în proporție de 38,1%. La o distanță de 13%, pe locul doi, se situează Andrei Năstase, iar pe locul trei se află candidatul PUN, Octavian Țîcu. Datele sunt cumulate cu răspunsurile celor indeciși.

Tabloul se schimbă semnificativ odată ce sunt chestionați doar chișinăuienii deciși. Ceban înregistrează un salt de 8%, ajungând la 46,6%. „Având în vedere că electoratul de stânga este disciplinat, Ceban ar putea câștiga din primul tur”, consideră autorii sondajului.

Agora amintește că un sondaj realizat de aceeași asociație, pe 23 septembrie, arăta că socialistul Ion Ceban l-ar devansa cu peste 5% pe șeful de la Interne, Andrei Năstase, în confruntarea electorală din capitală.

Comentează