(DOC) Schemele care bagă în mormânt Calea Ferată din Moldova

Te rugăm să distribui acest articol:

Deputatul PAS, Radu Marian, a publicat un material în care demonstrează, prin probe, despre schemele colosale care au loc în continuare la Calea Ferată. Acesta a intrat în posesia mai multor documente care arată modul în care Calea Ferată a fost furată sistematic în ultimii ani, iar persoanele responsabile de oprirea acestora au mușamalizat furturile. Documentele se referă în special la furtul de motorină din locomotive și vânzarea la negru a biletelor de pasageri.

Potrivit deputatului, unul din cele mai eficiente metode de depistare a furtului de motorină este monitorizarea consumului real de ulei comparativ cu volumul de motorină turnat. Orice motor are nevoie de o anumită cantitate de ulei pentru a funcționa normal (ex. seria de locomotive ЧМЭ 3 necesită 4% ulei la fiecare 100% de motorină, iar seria ТЭ 10 М – 1,9% — informații de la producător aici).

„Urmând acest principiu, la analiza unei singure locomotive în perioada decembrie 2018 — septembrie 2020, s-a constatat că furtul de motorină a atins cifra de 325 tone. La un consum declarat de motorină de 781 tone, consumul real de ulei trebuia să fie de 14.8 tone (1.9% din total). Cu toate acestea, motorul a utilizat doar 8.6 tone de ulei, ceea ce e imposibil. Asta înseamnă că aproape jumătate din cantitatea de motorină ar fi fost furată. La un preț unitar de 12 lei/litru de motorină, pagubele financiare, repet de la o singură, locomotivă, se ridică la 3.9 milioane lei”, se arată în documentele oficiale.

În materialul publicat, Radu Marian povestește și despre cum se fură din vânzarea biletelor. Din documentele obținute de la un fost angajat al CFM, se arată modul în care întreprinderea era furată sistematic prin vânzarea la negru a biletelor de tren, fără eliberarea bonurilor, prin eliberarea unui singur bilet pentru mai multe persoane, sau achitarea unui preț mai mic decă cel oficial.

„În căsuțele evidențiate sunt zilele în care s-au efectuat controalele inopinate. Se poate vedea clar cum încasările din zilele de control din partea inspectorului sunt de ZECI DE ORI mai mari, decât în zilele obișnuite (ex. 896 lei versus 48 lei)”, mai precizează deputatul.

Este clar că astăzi CFM nu are surse interne suficiente pentru a plăti aceste datoriile salariale. Soluția pe termen scurt este accesarea surselor și creditelor externe, inclusiv de la partenerii internaționali. Însă aceștia vor să vadă mai întâi progres clar de combatere a fraudelor și reformare a instituției.

Măsurile propuse de PAS:

  • Separarea funcției de control de serviciile care consumă resursele, cum ar fi Gospodăria Locomotive și a DEPO-urile de locomotive.
  • Funcționarea impecabilă a controlului, a monitorizării consumului de motorină, a vânzării biletelor de pasageri și sistemelor de monitorizare electronică. Acest lucru trebuie făcut de un grup de investigatori externi, care să aibă independență totală față de conducerea CFM.
  • Punerea în funcțiune a noilor locomotive pentru a reduce consumul de combustibil (aproape toate locomotivele noi sunt inactive, în timp ce sunt utilizate locomotivele vechi din seria TE 10 cu kilometraj și consum de combustibil mare).
  • Dotarea spațiilor de stocare, depo-urilor de locomotive, altor active-cheie cu sisteme de alarmă și supraveghere video.
  • Lansarea unui server GPS pentru utilizarea optimă a transportului rutier. Au fost achiziționate și instalate 189 dispozitive, însă din informațiile pe care le dețin, acestea pur și simplu stau la balanță și nu sunt puse în funcțiune.
  • Înăsprirea radicală a pedepselor pentru fraude. Concedierea, amenzile simbolice și mustrările sunt pedepse mult prea blând, oamenii care fură CFM-ul trebuie să răspundă în fața justiției.

Materialul integral îl găsiți – AICI.

Te rugăm să distribui acest articol:

Site Footer

Share