Deputatul Radu Marian comentează situația deputaților Ulanov și Jardan: ”Într-o țară normală deputații și-ar fi dat demisia imediat”

Te rugăm să distribui acest articol:

Deputatul Radu Marian comentează situația deputaților Ulanov și Jardan, în contextul ședinței de astăzi cu privire la ridicarea imunității parlamentare în privința acestor doi deputați din Fracțiunea Șor.

”Avem o fracțiune în Parlament – ȘOR, care are 5 deputați (din 7 câți erau inițial) cărora li s-a retras sau riscă să le fie retrasă imunitatea. Acuzațiile care le sunt aduse acestor deputați sunt extrem de grave – implicare într-un grup de crimă organizată, implicare în Frauda Bancară, sau furt în proporții deosebit de mari a proprietății statului (Aeroportului).

Într-o țară normală, la apariția unor astfel de acuzații din partea Procurorului General, deputații și-ar fi dat demisia imediat. În Moldova însă, lucrurile se întâmplă pe dos. Nu numai că acești deputați se țin încă de fotolii, dar acest grup criminal din care fac parte s-a lărgit considerabil. După ce a câștigat (prin fraudă) 7 locuri în Parlament în 2019, ȘOR a mai racolat alți 10 (!) deputați transfugi, ajungând a doua cea mai mare fracțiune din Parlament după numărul de deputați.

Și mai grav de atât, Partidul Socialiștilor, care a câștigat cele mai multe mandate în 2019 și care se pretinde a fi un partid popular și național, a făcut o alianță oficială cu această grupare ȘOR. Este totuși o situația incredibilă. Vreau să ne oprim pentru un minut și să intrăm în esența gravității realității politice a acestui Parlament – un grup de crimă organizată controlează majoritatea parlamentară.

Și toate astea se întâmplă doar pentru că acești deputați – socialiștii, șor și toți ceilalți, vor să se țină disperat de fotoliile lor, de imunitatea lor, de schemele lor, știind că alegătorii abia așteaptă să-i măture din Parlament.

Azi va fi o zi foarte importantă. În mod normal, PSRM-ul va trebui să voteze pentru retragerea imunității lui Ulanov și Jardan și să-și anunțe retragerea din această majoritate toxică. Dacă acest lucru nu se va întâmpla, atunci socialiștii se vor transforma din complici la capturarea statului de către Șor, în parte a acestui grup infam de crimă organizată”, a scris deputatul PAS Radu Marian pe Facebook.

Amintim că Parlamentul examinează astăzi ridicarea imunității parlamentare a deputaților Denis Ulanov și Petru Jardan, la solicitarea Procuraturii Generale.

Te rugăm să distribui acest articol:

Site Footer

Share